Alegerea piesei
Fiecare piesă Langussi este aleasă și verificată individual. Consultă fotografiile de produs, starea, compoziția și măsurătorile din descriere. Imaginile editoriale oferă idei de purtare; detaliile piesei reale rămân reperul pentru alegere.
Dacă dorești mai multe detalii despre:
- măsurători exacte pentru silueta ta
- textura și compoziția materialului
- idei de integrare în garderoba actuală
Înainte de a lua o decizie, îți oferim consultanță personalizată — scrie-ne la [email protected] și te vom ajuta cu drag.
Rezervări
După plasarea comenzii, te rugăm să achiți în cel mult 3 zile. Comenzile neachitate în acest interval se anulează, iar piesele pot reveni în selecție. Confirmarea încasării este trimisă separat de confirmarea comenzii.
Plată
Plata se face prin transfer bancar sau prin număr de telefon, din BT Pay ori din aplicațiile băncilor participante la RoPay. Nu oferim plata ramburs. Datele de plată apar după comandă și sunt trimise prin e-mail. La detaliile plății, trece doar numărul comenzii. Transferurile BT–BT prin BT Pay sunt fără comision; pentru alte transferuri, verifică eventualele comisioane afișate de banca ta înainte de confirmare.
Livrare
Livrăm doar în România, prin FAN Courier, la adresă sau în FANbox. Transportul costă 18 lei și este gratuit pentru comenzi de peste 300 lei, calculate după reduceri și fără costul transportului. Expedierea se pregătește după confirmarea plății.
Politica de Retur
Nu oferim retururi sau schimburi voluntare pentru răzgândire. Această politică nu limitează drepturile obligatorii prevăzute de lege, atunci când sunt aplicabile.
Te ajutăm cu măsurători și detalii suplimentare înainte de alegere. Dacă piesa primită nu corespunde descrierii, scrie-ne la [email protected], cu numărul comenzii și fotografii relevante, pentru a verifica situația.
Ai o întrebare specifică?
Scrie-ne la [email protected]
Ghidul marcajelor Langussi
Starea piesei
- Nou cu etichetă
- Nepurtat, cu eticheta originală atașată.
- Nou
- Nepurtat, fără eticheta originală.
- Excelentă
- Fără urme vizibile de purtare la verificare.
- Foarte bună
- Urme fine de purtare, descrise și fotografiate unde este cazul.
- Bună
- Urme vizibile de purtare, prezentate în descriere și fotografii.
Orice particularitate observată este menționată în descrierea piesei.
Vintage
În selecția Langussi, Vintage desemnează o piesă dintr-o epocă anterioară, cu vechime de cel puțin 20 de ani, confirmată la selecție. Marcajul nu indică starea: o piesă vintage poate fi excelent păstrată sau poate avea patină și urme ale timpului. Acestea se descriu separat. Vintage nu înseamnă automat lux sau stare impecabilă.
Materiale
Sigiliile Langussi sunt rezervate materialelor pure confirmate: 100% CASHMERE, 100% PURE SILK și 100% LÂNĂ. GENUINE LEATHER indică piele naturală confirmată la exterior; căptușeala și detaliile sunt descrise separat. Amestecurile nu primesc sigiliu, chiar dacă includ o fibră prețioasă. Satinul nu înseamnă automat mătase.
Disponibilitate
Rezervat: piesa este păstrată temporar pentru cineva și nu poate fi cumpărată cât timp rezervarea este activă. Vândut: piesa nu mai este disponibilă. Urmărește selecțiile noi pentru alte descoperiri.
